Mocirla a fost din totdeauna un sat românesc. Primul locuitor al satului menţionat cu numele a fost Toma Stan. Ceilalţi locuitori apar mult mai târziu în calitate de capi de familie înscrişi în registrele de dări. În anul 1552 se emite de către oficialităţile austriece documentul cunoscut sub numele „Liber Regius” pe baza căruia se poate calcula numărul locuitorilor la acea dată. Se spune în acest document că satul Mocirla avea 14 „porţi”. Or la vremea respectivă „poarta” avea două gospodării, iar o gospodărie circa cinci membri. Aşadar, numărul locuitorilor satului Mocirla la 1552 era de cca. 140. Urmează apoi o lungă perioadă de timp, aproape un secol, în care nu se ştie nimic despre locuitorii satului. La mijlocul veacului al XVII-lea documentele vorbesc despre pustiirea multor sate printre care şi Mocirla din cauza invaziilor prădalnice şi repetate ale oştilor turceşti cantonate în cetatea de la Ineu. Desigur, acestea au fost cauzele care au determinat un mare număr de oameni să se refugieze în locurile mai ferite de invazii, în satele de la poalele Munţilor Codru-Moma. Îndată după înlăturarea stăpânirii otomane în părţile de sud ale Bihorului şi de răsărit ale Aradului (1692), mulţi din cei fugiţi s-au reîntors la vetrele şi pământurile lor. Au venit apoi, în primele decenii ale veacului al XVIII-lea şi alţii, mai ales locuitori din satele bazinului superior al Crişului Negru.

       Dintre aceştia cităm numele locuitorilor veniţi, primii din satul Câmpanii de Sus, care au întemeiat o uliţă ce poartă şi astăzi numele satului de origine – Câmpani (numele lor de familie erau: Goldiş şi Pele). Alţii erau din Chişcău, sat învecinat celui amintit anterior. Din valea superioară a Crişului Alb, din satul Bulzeştii de Sus, au venit cei cu numele de familie Bulza şi au întemeiat un cătun pe locul ce astăzi se cheamă „Ograda Bulzeştilor ”. Familii cu numele de Godea au venit din Budureasa; la fel cele cu nume Coste (în afara câtorva ce au venit din Chişcău şi Dumbrăvani). În legătură cu satul Chişcău, din zona Beiuşului, trebuiesc făcute câteva precizări în lumina documentelor de arhivă. În conscrierea locuitorilor din districtul beliu, din anul 1771, sunt înscrise următoarele localităţi care făceau parte din această unitate administrativă: Agrişul Mic, Archiş, Bărzeşti, Beliu („oppidum ”), Beneşti, Bodiu, Bochia, Botfei, Groşeni, Hăşmaş, Călacea, Chişlaca, Coroi, Craiva, Comăneşti, Mărăuş, Nermiş, Olcea, Ucuriş, Urviş de Beliu, Rogoz, Şiad, Secaciu, Sâc, Tăgădău, Medieş, Cărand, Topliţa, Vălani de Pocluşa. Mocirla este omisă din conscriere pe motiv că Mocirla Mică era arendată unor locuitori şi provizorului de la Beliu, iar Macirla Mare era arendată satului Chişcău din zona Beiuşului. Arendată fiind acelui sat se înţelege că în perioada respectivă sătenii din Chişcău s-au stabilit pentru totdeauna acolo unde le erau sesiile iobăgeşti.

       Urmărind conscrierile domeniului de Vaşcău (dintre anii 1770-1772) în sate ca Brădet, Chişcău, Şebiş, Dumbrăvani, (foarte apropiate unul de altul) găsim nume de familie precum: Tuduce, Panda, Pele, Alexa, nume pe care în anii de mai târziu (adică după momentul arendării unei părţi din pământul satului Mocirla Mare) le vom întâlni frecvent şi se vor păstra în onomastica acestui sat. Foarte important pentru reconstituirea, aproximativă chiar, a numărului locuitorilor din satele districtului Beliu în ultimul deceniu al veacului al XVIII-lea, este documentul din 1793 unde se specifică censul pentru fiecare localitate în parte. Ştiut fiind că anual censul era de un florin pentru fiecare casă putem cunoaşte numărul gospodăriilor fiecărui sat. Aşadar în anul 1793, satul Mocirla avea, cu aproximaţie, un număr de 255 locuitori socotind că o familie avea în medie 5 membri. În anii următori, mai mult pe baza indicelui de natalitate destul de ridicat, numărul locuitorilor satului ve creşte simţitor. Doar molimele din veacul al XIX-lea vor face ca în a doua jumătate al acestui secol să se constate un regres al indicelui demografic, până în preajma anului 1900 când se ajunge din nou la cifra menţionată pentru anul 1850. Spre a avea o imagine mai concludentă a evoluţiei demografice a satului, comparativ cu satele din jur.

       Urmărind registrele de stare civilă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea desprindem faptul că media de viaţă era foarte redusă şi că mortalitatea infantilă făcea în mod obişnuit ravagii; astfel din cei 18 decedaţi în anul 1862 nici unul nu depăşea vârsta de 46 de ani. Din 20 decedaţi în anul 1872 un număr de 14 erau sub vârsta de 30 ani. Situaţia demografică în cursul anului 1873 este de-a dreptul înspăimântătoare; s-au născut în sat 14 copii dar au murit un număr de 65 persoane, în special copii ca urmare a epidemiei de vărsat negru (variola). Urmări nefaste a adus şi epidemia de vărsat roşu (rujeola) cum scrie în registrul stării civile preotul de atunci al satului – Teodor Goldiş. Epidemia a izbucnit la începutul anului 1889 continuând apoi şi în anii următori, mai ales în 1892 când i-au căzut victimă 35 de copii. De la începutul secolului până azi numărul locuitorilor satului a variat între 700 şi 800 locuitori cu excepţia anilor de război când numărul acestora a scăzut evident. În anul 1968 trăiau în vatra satului 867 locuitori, dar numărul lor s-a redus ca urmare a migrării spre oraş a multora dintre tinerii care au urmat diverse şcoli, astfel că la 1 ianuarie 1984 Mocirla avea un număr de 664 locuitori, iar la 1 octombrie 1988 un număr de 593 locuitori.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

clear formPost comment