Nume de locuri (Toponime). Numele vechi al satului Mocirla provine din apelativul mocirla, noroi, loc mlaştinos astazi disparut din graiul de aici. În mod obişnuit nu se face, de către locuitorii satului, nici o legătură directă între cuvântului şi denumirea localităţii: de altfel aceştia pronunţă în mod frecvent Mocerla. Prima schimbare a numelui satului în Lunca Teuzului a avut loc în anul 1964, dar noul nume nu sugerează nici aşezarea topografică a acestuia şi nici vreo legătură tradiţională cu valea râului Teuz. A doua schimbare a numelui satului în Vasile Goldiş a avut loc în anul 2002. Uliţele satului sunt definite după forma de relief Gureţ „dâmb” folosinţă tradiţională a terenului Nimas „imas”, forma uliţei Colţ sau numele satului de origine al unora dintre locuitori Câmpani (> Câmpani). Locurile din moşia satului sunt denumite cu precizie după formele de relief sau puţinele cursuri de apă.

În Luncă, În Şest, În Ţarină, În Pustă, Câmpuşele, Pă Ier, Pă Ieru cel Mare, Sub Gureţ, La Vale, După Canal, Părăul cel Mare, Părăul cel Mic, Rovină, Pă Corn (unde Ierul descrie o serie de meandre) Pă Groapă, Zăcătoare, după vegetaţia sau fauna caracteristică: Dumbravă, Goronişte, Târsâtură, Păduriţă, Feţănişte, În Butuci, Lupişte, Iepureasca. Unele toponime au caracter social fiind legate de anumite obiective amplasate de om: La Cuptoare (locul unor cuptoare de mangal), Cărbunărişte, La Birt, La Fântânele, La Rugă, La Cruce sau indicând foştii proprietari: Ieru Godii, Ieru Păluţii, Ieru Jemnilor, Dealu Moţilor, Dealu Popii, La Urvişeni. La Toar, La Holindăr, La Câra.

Nume de persoane (Antropronume). Numele de familie din Mocirla sunt tipic româneşti ele formează o grupare oarecum distinctă faţă de satele din jur, fiind în acelaşi timp asemănătoare numelor din unele sate din jurul Beiuşului: Alexa, Bulza, Costea, Coraş, Duşe, Godea, Goldiş, Mancea, Mihoc, Mârnea, Panda, Pele, Purice, Tomuţ, Tuduce. Prin căsătorii cu bărbaţi din afara satului au mai pătruns unele nume pe care le poartă şi azi doar puţine familii cum sunt: Bistrian, Jurca, Fiţ, Mariş, Morar. Modificarea sistemului antroponimic local se produce astăzi, masiv prin căsătorii frecvente cu parteneri din alte localităţi. Prenumele sau numele de botez, atât cele masculine cât şi cele feminine, sunt mai cu seamă calendaristice. Atribuirea lor nu are azi la bază în mod obişnuit sentimente religioase, ci faptul că ele sunt nume ale părinţilor, ale bunicilor sau ale altor rude apropiate care poartă deja un nume calendaristic. Acest obicei, alături de altele, exprimă continuitatea peste veacuri şi coeziunea familială.

       Între cele mai frecvente prenume masculine menţionăm: Ioan (cu hipocoristicele Uoane, Oon’uţu, Uonica, Uonaş, Nelu), Gheorghe (D’iţă, D’iuriţă, D’iur’ica, D’iord’ica, D’iure), Petre (Petrica, Petrelicu, Licu, Petriţa), Pavel (Păvăluţ, Păvălica, Păvălişcu, Păvele, Vele), Alexandru ( Sandre, Şendere, Şendoreea, Şandor), Nicolae ( Miculaie, Laie, Lăiţa, Cula), Dumitru ( Mitru, Mitre, Mitruţ), Toader ( Todere, Toderuţ, Toderica), Florian ( Flore, Floricuţ), Vasile ( Văsălie, Văsălica), Marcu, Crăciun ( Cuna). Dintre prenumele feminine notăm: Mărie ( Măriuţa, Uţa, Mariuuara, Liuţa, Liuca), Floare ( Floriţă, Florică, Ica), Elena ( Lena, Lenuţa), Ileana ( Leana), Lucreţia ( Creaţa, Cheţa), Sofia ( Fica), Finica ( Viorica). O privire asupra prenumelor tradiţionale la Mocirla arată că ele sunt ca şi numele de familie de factură românească.

       În cazul a două prenume bărbăteşti: Alexandru şi Gheorghe, se păstrează la bărbaţii în vârstă variantele maghiarizate: Şandor şi D’iure (Gyuri) atribuite de oficialităţile de la Budapesta înainte de primul război mondial în baza legii de maghiarizare forţată din 1887. Celelalte nume maghiarizate nu au fost utilizate de către locuitorii satului, iar cele menţionate au suferit imediat un proces invers de românizare spontană prin forme ca Şendere, Şenderică, D’iuriţă, D’iurică. Se constată, în ultimul timp o înprospătare rapidă a antroponimiei cu prenume de origine cultă cum sunt: Adrian, Marius, Ovidiu, Sorin, Sebastian, Cristian, Mihaela, Corina. Acestea le înlocuiesc pe cele calendaristice sau le însoţesc pe acestea fiind utilizate în paralel. Un loc aparte îl ocupă în antroponimia de la Mocirla modul în care sunt denumite familiile prin utilizarea poreclelor, numite aici ciufale. Ciufalele se atribui de regulă din faza de copilărie sau adocescenţă, fiind apanajul aproape exclusiv al băieţilor. O parte din ciufale îşi au originea în pronunţarea involuntară sau voluntar incorectă a unor nume proprii de către persoana în cauză sau fraţii mai mici: Uoaie „Uoane”, Uoana < Uoane, Bila < Gavrilă.

       Multe dintre porecle se referă la nume de animale sau de obiecte: Bicu, Bibolu, Ursu, Cârlanu, Uliu, Belciugu, Blana, Cana, Canta, Cloamba, Docu, Bumbu, Găluscă, Mălaiu, Pufa, Tăiţălu, Ţâţoiu, Pecu, Pitoc, Păhăroc, Cocu, iar unele sunt pur şi simplu cuvinte de rezonanţă mai deosebită de obicei glumeţe: Ţudri, Clinţi, Bănduru, Lidra, Jaga, Blocea, Spenţu, Dindic, Buşunduru, Ciorca, Ceica, Nete, Goamba, Potoloanca, Mecu, Hâşu, Dobe, Zdrincu, Burţa, Mâca. Ciufalele se moştenesc de obicei sub forma diminutivă: Hetuţu, Gombiţa, Netuţu, Dobicu, Cocuţu, Niocuţu sau atunci când în familie există mai mulţi băieţi şi nu au ciufale proprii, ei sunt numiţi indicându-se porecla tatălui Petre lu’ Ţudri, Uoane lu’ Ţudri, Păvălu lu’ Ţudri. Femeile iau de regulă ciufalele soţilor cărora li se adaugă sufixul – oaie: Gomboaie, Ducănaoaie, Hetoaie, Bundăroaie sau – ana: Ţâţoiana. Rareori în cazul femeilor cu personalitate deosebită, li se atribuie şi lor ciufale proprii: Copce, Ţoaica, Şoaica. Ciufalele devin veritabile nume unice iar atribuirea lor, un al doilea botez. Persoanele în cauză se obişnuiesc cu ele, le acceptă în cele din urmă fără să se supere, nici atunci când cineva li se adresează direct numindu-i cu porecla. Ciufalele ajută să se distingă cu precizie persoanele cu acelaşi nume şi adesea cu acelaşi prenume, jucând un evident rol practic, dar ele constituie în acelaşi timp şi un pitoresc aspect al spiritualităţii satului, al umorului de care localnicii sau dovadă.

Nume de animale (Zoonime). Sistemul de denumire a animalelor avea la bază, în general, nume de origine maghiară pentru boi şi cai şi nume de origine românească pentru celelalte animale domestice, astăzi abservându-se tendinţa de înlocuire în toate cazurile cu nume româneşti. Nume de boi: Iambor, Barna, Mişca, Piroc, Bimboc, Mojar, Vilaş, Sarvaş. Nume de cai: Loţi, Vilma, Puiu, Suru, Murgu, nume de vaci: Mândraie, Lunaie, Bujora, Briaza, Stela, Joiana, nume de câini: Leu, Hoţu, Bălu, Curtu.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

clear formPost comment