Şcoala şi viaţa culturală

Data exactă a înfiinţării şcolii din Mocirla nu se cunoaşte. S-a întâmplat însă şi la Mocirla, ca în multe alte sate de pe cuprinsul Transilvaniei în epoca de dominare a stăpânirii străine ca în lipsa unor şcoli înfiinţate de stat, copiii să fie initiati în desluşirea slovelor de către un diac, un cantor sau un preot. Parohia din Mocirla a luat fiinţă În anul 1815 ceea ce Înseamnă, potrivit spiritului epocii (când preotul era şi dascăl), că atunci a luat naştere şi şcoala. În manuscrisul lui Romulus Ile se spune că ar fi existat şi o monografie a şcolii din sat pe care ar fi făcut-o dascălul Gheorghe Huţiu în anul 1923 pe baza informaţiilor culese de la un bătrân şi a datelor din foile matricole ale bisericii.

       Bătrânul i-ar fi spus câ primul local propriu pentru şcoalâ se construise în sat pe vremea când el avea vârsta de 20 de ani şi că primul dascăl ar fi fost Teodor Goldiş. Cunoscând că bătrânul avea atunci 80 de ani, rezultă că prima şcoalã a satului fusese ridicată în anul 1859, în anii premergători acelei date învăŢătura de carte făcându-se în biserică. Aşadar, şcoala din sat este cu mult mai veche decât menţiunea pe care o face Sipos Orban în monografia sa referitoare la judeţul Bihor. De altfel în lucrarea respectivă sunt trecuţi şi anii înfiinţării altor şcoli din satele vecine (Bochia – 1862, Chişlaca – 1877, Craiva – 1876); nu se menţionează anii şcolilor din Archiş, Groşeni, Hăşmaş, Beliu, Olcea, Ucuriş, Tăgădău, Midieş şi Agrişul Mic, în schimb sunt demne de crezare datele oferite de Orban cu privire la numărul elevilor care frecventau şcolile în anul 1900: Archiş – 90 elevi (dascăl Boşcai Anton); Beliu – 285 elevi (dascăli Musca Cornel, Pop Augustin si Rakossy Ferenz); Bochia – 48; Hăşmaş – 99 (dascăl Coste Petru); Chişlaca – 142 (dascăl Huţiu Gheorghe); Mocirla – 88 (dascăl Ghergar Dumitru); Olcea – 99 (dascăl Matei Dumitru); Ucuriş – 145 (dascăl Buz Ioan); Tăgădău – 87 (dascăl Dobrei Florian);        Agrişul Mic – 39 (dascăl Tomuţa Izidor); Beneşti – 36 elevi care „merg la şcoalã la Bochia”; Bărzeşti – 28 elevi care „merg la Groşeni”, Botfei – 40 elevi „care merg la Agrişul Mic”; Secaciu – 31 elevi care „merg la şcoala din Mărăuşul Mare”; Bodiu – 45 elevi care „frecventează şcoala din Ucuriş”; Comăneşti – 28 elevi care „frecventează şcoala din Agrişul Mic”.

       Teodor Goldiş a fost preot la Mocirla până în anul 1870 când i-a luat locul, şi ca dascăl, Petru Goldiş. În registrul de stare civilă păstrat la Arhivele Statului, filiala Oradea, se fac referiri la acest dascăl, că era căsătorit cu Floarea Goldiş. Dascălul Petru Goldiş moare la 6 ianuarie 1888 în vârstă de numai 31 de ani. Murise de rujeolă la fel ca si cei 31 de copii care au căzut victimă cumplitei molime. Din anul 1885 funcţionase la Mocirla un alt dascăl, Perva Antonie, originar din Buteni, care se căsătoreşte în anul 1880 cu Anisia Goldiş din Mocirla, la cununia lor participând şi cunoscuta poetă bihoreană Lucreţia Suciu din Ucuriş. Între anii 1890 – 1893 este dascăl la Mocirla, Coste Petru, cel care a lăsat, pe una din cărţile bisericeşti, următoarea însemnare : „… spre ştire, în luna lui decembrie 1898 au murit 25 de prunci de zapor negru” (= variolă).

       Dascălii care au funcţionat la Mocirla de atunci şi până azi: Purice Ioan (1893 – 1894); Hirina Ioan (1894 – 1896); Coste Ioan (1896 – 1901); Ghergar Dumitru (1901 – 1904); Goldiş Moisie (1904 – 1910); între anii 1910 – 1920 nu se cunoaşte numele exact al dascălilor din lipsa documentelor scrise care au dispărut; Huţiu Gheorghe (1920 – 1926); Ile Romulus (1926 – 1929); Tătar Gheorghe (1926 – 1928; 1930 – 1936); Lăzureanu Gheorghe (1928 – 1930); Tuduce Ioan (1936 – 1937; 1940 – 1948); Căpitan Iosif (1937 – 1938); Preda Ilinca (1938 – 1941); Dudaş Gheorghe (1939 – 1940); Butcă Florian (1940 – 1945); Butcă Ana (1940 – 1945); Bulza Isfira (1945 – 1948; 1958 – 1962; 1963 – 1977); Tuduce Maria (1946 – 1951; 1956 – 1962; 1969 – 1971; 1975 – 1979); Aninoşanu Constanţa (1949 – 1956); Leac Constantin (1956); Son Victor (1956 – 1962); Bulza Pavel (1957 – 1958); Isprăvnicelu Constantin (1961 – 1967); Iaprăvnicelu Cătălina (1961 – 1967); Mandache Dan (1960 – 1963); Şucan Letiţia (1962 – 1963); Floruţ Teodor (1962 – 1963); Hălăngău Ioan (1963 – 1976); Panda Ecaterina (1963 – 1967); Buda Mărioara (1963 – 1964); Crainic Cornelia (1963 – 1964); Ion Elena (1963 – 1970); Stana Elena (1964 – 1965); Purice Florica (1964 – 1976); Cârlig Maria (1964 – 1965); Cotuna Florica (1965 – 1967); Păşcuţ Ioan (1965- 1966); Buibaş Ana (1966 – 1967); Bruţiu Florica (1965 – 1968); Mariş Tafie (1967 – 1968); Zaharia Elena (1967 – 1969); Hărcăian Mircea (1968 – 1969); Cristea Petru (1969 – 1976); Cotoc Mircea (1969 – 1970); Tudor Ana (1968 – 1971); Goldiş Florica (1969 – 1976); Ancuţa Ştefan (1970 – 1976); Joja Ancuţa (1970 – 1971); Sârb Ana (1971 – 1976); Mance Florica (1969 – 1970; 1972 – 1973); Pârv Maria (1971 – 1976); Torsan Rodica (1972 – 1974); Cerna Vasile (1979 – 1989); Goldiş Lucian (1989 – ?);

       Dintre toti Învătăţorii satului cea mai reprezentativă figură este cu siguranţă Gheorghe Huţiu care în primii ani de după Marea Unire a desfăşurat o uriaşă muncă de instruire şi educare nu numai a tineretului şcolar, ci a tuturor locuitorilor satului. Înzestrat cu o energie şi entuziasm nemaiîntâlnit, a organizat pe noi temelii şcoala satului impunând obligativitatea frecvenţei pentru toţi copii până la vârsta de 18 ani, a organizat iarna cursuri de alfabetizare pentru sătenii în vârstă, neştiutori de carte, a organizat primele serbări ale tineretului, făcând din ele o fericită formă de educaţie patriotică, a îndrumat spre alte şcoli şi spre meserii un mare număr de copii din sat. Acest om de suflet îi datorează mocirlanii mare parte din respectul şi setea lor de cultură. Dascălii care au urmat lui Gheorghe Huţiu au continuat opera începută, dezvoltând şcoala şi organizând în paralel o intensă viaţă culturală. În anul 1937, ia fiinţă, potrivit spiritului vremii, societatea „Sfântul Gheorghe” cu caracter strict laic, ce cuprindea întregul tineret al satului având ca scop organizarea serbărilor tineretului şi a horelor duminicale. Tot în acel an se constituie şi corul sătesc pe patru voci.

       Războiul a adus multă jale şi griji în sat şi în mod firesc odată cu plecarea pe font a tinerilor, o stagnare a vieţii culturale şi dizolvarea societăţii amintite. Ea a fost reluată după război şi animată de tinerii intelectuali ai satului, care înfiinţează în 1945 societatea culturală „Prietenii comunei Mocirla”. Această societate a devenit în 1947 Societatea culturală „Vasile Goldiş” având ca preşedintă de onoare pe Elena Goldiş, soţia marelui patriot. Societatea avea ca scop să stimuleze activitatea culturală a satului, să ridice un monument al eroilor din sat, căzuţi pantru patrie în cele două războaie (realizat de către învăţătorul Moise Muscă sub forma unei frumoase troiţe sculptată în lemn), să ridice un bust al lui Vasile Goldiş în satul său natal, să adune fonduri pentru construirea unui cămin cultural, să contribuie la emanciparea materială a satlui şi la orientarea profesională a tinerilor dornici de învăţătură. Societatea s-a autodizolvat în 1948. Manifestările tradiţionale au fost îmbogăţite prin pătrunderea cinematografului, la început prin caravanele cinematografice apoi prin programarea regulată a filmelor la Căminul Cultural al localităţii.

       Viaţa culturală este intens susţinută şi de pătrunderea tot mai largă a aparatelor de radio şi televizoarelor al căror număr este 112 şi respectiv 93 bucăţi (cca. 1 radio şi 1 televizor la 3 familii). Prin intermediul acestora, satul este conectat în cel mai real sens la viaţa culturală a întregii ţări, fară să-şi abandoneze însă tradiţiile proprii. Printre altele, la Mocirla au fost redescoperite şi prezentate pentru prima dată cu prilejul primei întâlniri a fiilor satului din anul 1973, vechiul dans de fete Feleaga şi dansul Ruguţu, de către echipa de dansuri condusă de profesorul Ioan Goldiş, pe atunci student. Astăzi dansurile acestea preluate de către Casa de Cultură din Arad sunt larg interpretate şi în alte localităţi, fără a se şti, în general, că depozitarul lor a fost satul acesta mic de la poalele Codrului.

       Dascălul Gheorghe Huţiu, în monografia sa, făcuse şi o descriere a primului local de şcoală de la Mocirla: o construcţie de lemn ce nu se deosebea de o casă oarecare, cu învelitoare de paie. Acea construcţie a luat foc, iar în locul ei s-a ridicat o altã şcoală, acoperită cu şindrilă pe locul marcat în cadastrul de la 1866. În 1913 s-a construit o nouă şcoală care a dăinuit până în 1961. Era o construcţie din lemn dotată cu două săli de clasă, o mică cancelarie şi o cameră pentru învăţător. Actuala şcoală, din cărămidă, a fost construită în două etape: primele două săli de clasă şi cancelaria au fost date în folosinţă în anul 1921 şi adăposteau clasele I-IV ale şcolii primare de patru ani, celelalte două săli de clasă şi un laborator au fost construite mai târziu odată cu înfiinţatea în 1960 a ciclului doi al şcolii din sat. Localul şcolii a fost completat cu sălile necesare, în mai puţin de 10 luni prin contribuţia exemplară în banii şi muncă a tuturor cetăţenilor.

       Şcoala a funcţionat cu ciclul doi, bine încadrat cu profesori, până în anul 1976, când acesta s-a redus din lipsă de elevi. Începând din anul 1970 funcţionează grădiniţa de copii, care lărgeşte cadrul instructiv-educativ al copiilor satului, având ca educatoare pe : Tudor Ana (1970 – 1971), Biborţ Irina (1971 – 1972), Cucu Georgeta (1972 – 1973), Băculet Maria (1973 – +). Dorinţa dintotdeauna a cetăţenilor şi dezideratul vechilor societăţi culturale de a construi un cămin cultural au fost înfăptuite în anul 1972 când s-a inaugurat spaţiosul edificiu formând împreună cu şcoala şi grădiniţa un ansambu instructiv-educaţional unitar.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

clear formPost comment